Traficul de mărfuri în porturile maritime românești a crescut în primele 11 luni ale anului cu 13% față de aceeași perioadă a anului trecut, iar specialiștii estimează că, la sfârșitul anului, acesta ar putea ajunge la 68 de milioane de tone, o valoare record pentru porturile maritime din țara noastră.
Traficul navelor maritime pe șenalul navigabil aferent zonei de intrare/ieșire pe Canalul Sulina din Marea Neagră (Bara Sulina) va fi monitorizat de Regia Autonomă Administrația Fluvială a Dunării de Jos Galați, cu un sistem video proiectat și implementat de compania UTI Servicii și Mentenanță, care transmite imagini pe timp de zi și de noapte, în timp real și simultan. În caz de accidente pe apă, imaginile video pot reprezenta probe materiale privind nerespectarea regulilor de navigație.